de ce se teme lumea de moarte? pare o întrebare foarte stupidă, dacă e să ne gândim la filosofi care au dezbătut ideea mai bine decât mine. dar îmi place să bat apa-n piuă şi să vorbesc despre aceleaşi lucruri. time and time again.
cu toate astea, cred că este ciudat să te temi de ceea ce nu cunoşti. cine poate să spună ce o fi mâine? dacă la ora 11 dimineaţa - depinde de zona în care locuieşti - o să aibă loc vreun cataclism, vreo coliziune între noi şi restul universului sau o să cădem în cele din urmă în gaura neagră a spaţiului, cine spune că ceea ce ar urma, nu ar fi la fel de interesant? sau poate chiar mai mult de atât...
conştiinţa merge mai departe, oriunde ar fi ea. nu vreau să dau sfaturi nimănui, pentru că eu una urăsc să le primesc când nu le cer. urăsc să le ofer când nu le ştiu.
dar cred că e frumos să îmbrăţişezi necunoscutul. este în firea noastră să fim curioşi - sau doar era?
mâine, 11.11.2011, după ora 11:11:12, pământul va fi tot aici, iar noi, nişte fiinţe umane parazitându-l în continuare.
dar întrebarea mea persistă - ce s-ar întâmpla dacă apocalipsa proprie ar căpăta formă? ne-am speriat sau am lasa-o să ne cuprindă? întrebarea e retorică, desigur. nu doar pentru că nimeni nu citeşte blogul ăsta, dar şi pentru că nu cred că avem tăria să recunoaştem adevărul propriu faţă de altcineva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu