Ok, ascultă-mă. E rândul meu să vorbesc şi al tău să îmi asculţi aberaţiile, inepţiile sau pur şi simplu, temerile. Pentru că vreau să fiu mai mult decât o bună ascultătoare. Provoacă-mă să mă destăinui şi să visez în faţa ta. Nu am făcut-o până acum, aşa că lasă-mă să vorbesc.
Vreau să... De fapt, mi-ar plăcea, mai bine zis, să am o casă în State, să vorbesc fluent franceza şi să fac dragoste în fiecare dimineaţă însorită. Mi-ar plăcea să scriu în Cuba, la masă mică, sub fereastră. Să am degetele aproape conectate la laptop, să scriu cele mai cunoscute maxime, şi să mă laud că am descoperit sentimente noi, pe care celorlalţi le e teamă să le exploreze. Să mă simt apropiată de prieteni de care demult m-am îndepărtat. Şi să îmi iau liber de la toate, măcar o dată. Să fiu lăsată printre străini, şi totuşi să nu mă panichez la gândul că s-ar putea să mă simt singură.
Şi vreau ca undeva, acolo să fii şi tu. Cu o băutură în mână şi cu pantalonii tăi în carouri, întins pe patul meu. Cer să mă asculţi, să nu te gândeşti la atâtea lucruri mult prea reale. Îţi cer să ignori lumea de afară şi să mă laşi să te leg la ochi.
Şi totuşi, până la urmă, singurul lucru concret, palpabil, dar şi îndrăzneţ din toate astea este sunetul tastelor laptopului meu. Cu el sunt în lumea mea din Havana, lângă tine şi ţigara mea.
Mă mai asculţi? (Urma - The simple things)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu