M-am trezit fără să vreau. Lumina portocalie a draperiilor, deşi slabă, îmi deschise ochii. De câte ori trecea o maşină pe sub geamul nostru, se albea tavanul. Urmăream trecerea asta din când în când şi mă imaginam că eram eu la volan şi plecam undeva grăbită. Undeva important. Şi prezenţa mea acolo era necesară.Apoi mă uitam împrejur, la mobilă. S-a mai schimbat în timp ce dormeam?
Mi-am ridicat mâna spre cer şi o analizam cum analizează un copil curios, animalele la fel de mici şi curioase. Atingeam fiecare deget în parte, începând de la unghie. În linie dreaptă. Apoi, încercuiam la încheietura degetului. Depărtam fiecare deget în parte şi le mişcam încet, ca pentru prima dată. Eram o mână din schiţa unui pictor, ce se mişca elegant în aer. Departe corp, era singura care înainta.
Am arcuit palma şi mi-am dus-o spre pătură. Atunci am atins-o pentru prima dată. Amprenta mea, pielea mea, simţul meu era de neoprit. Îi plăcea. Îmi plăcea şi mie.
Doar cu degetele mângâiam bumbacul ce ne acoperea, încet, să nu o trezesc. Pătura. Mi-am întors tot corpul spre draperiile de la geam, portocalii. Şi pe spatele lui, desenam cu degetul, ca atunci când eram mică şi scriam pe spatele surorilor mele, ceva fără formă. Mi-am lăsat mâna să descopere tot ce îi era înainte.
Un spate gol, sub pătură. Vârful degetelor mele pe el.
Desenam nori sau vată de zahăr... Inimă sau flori. Alunecau lin pe fiecare coastă. Până ce în jocul mâinii mele, apăru o alta. Mai ascunsă, mai puţin delicată şi mai mare. Se strecura între braţul adormit, alungit pe trup şi piept. Sta deschisă, aşteptând-o pe a mea.
Mi-am întins şi eu mâna spre palma cea mare. S-au apropiat una de cealaltă, timide. Amprentă lângă amprentă.
I-am luat palma într-a mea.
O maşină trecea pe sub geamul nostru când am aţipit cu, privirea spre mâna mea neastâmpărată.
(Florence and The Machine)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu