L-am ţinut pasiv în braţe, în timp ce priveam asfaltul. Probabil că-mi şi vorbea, acele vorbe ce doar un îndrăgostit poate să le debiteze. Dar nu eram impresionată decât de fluturele de pe asfalt. Cred că avea o aripă ruptă sau ceva de genul - oricum era la pământ. La propriu.
"M-asculţi?", îmi reproşa el pe un ton plângăcios.
"Ziceai că doar în visele tale puteai găsi o fată ca mine. Da, te ascult. Aşteaptă puţin."
Fără să-l mai ating, merg direct la fluturaşul ăla, care probabil acum îşi plângea soarta. Halal viaţă de-o zi. Oare s-a bucurat de ea cum trebuia? După tot episodul ăla cu coconul şi tot, te face să te gândeşti. La viaţă şi priorităţi.
Aşa că îl calc. Nu are rost să se zgârie pe ochi, uitându-se după ceilalţi fluturi ce fac dansul ploii.
Mă întorc la bancă, unde-mi lăsasem geanta.
"Cred că în visele tale, fata nu făcea asta", îi spun şi plec.
Tot nu mi-am găsit cealaltă aripă. Încă sunt la pământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu