e ca şi cum i-ai strânge în mână, inima, ce încă bate. iar în timpul ăsta, îţi zâmbeşte împăciuitor şi liniştit.
sau poate e ca şi când ai atinge un nor pufos, pe care reuşeşti să îl păstrezi pentru o perioadă intact.
cred că de fapt e ca în timp ce maşina în care eşti, rulează cu viteză, pe cel mai mare deal ce l-ai văzut. stomacul îţi stă în piept, iar capul abia ţi-l mai simţi. ştii doar că zbori şi nici nu te mai gândeşti că în curând o să atingi iar pământul.
da, cred că asta e! e momentul ăla în care toate organele ţi-s alandala şi nu mai eşti în stare nici măcar să spui cum te numeşti. îţi vine să vomiţi, dar ţi-e prea ruşine ca alţii să afle că eşti începător în asta. plus, n-ai vrea să ţi se interzică să mai zbori, dacă nu eşti în stare să rezişti.
şi, doamne, cât de tare ţi se învârte capul! ochii din orbită vor să iasă, dar de fapt tu reuşeşti decât să râzi isteric.
îţi ţii ochii închişi, pentru că nu vrei să mai vezi ce e în faţă; cine ar vrea să afle ce îl aşteaptă? aşa că te bucuri de orice senzaţie şi furnicătură.
un fel de fior te gâdilă în locuri despre care nici n-ai ştiut până acum că pot fi satisfăcute. şi te încălzeşti. de la picioare în sus. treptat, pulpele picioarelor îţi amorţesc, dar refuzi să le dai importanţă. şi totuşi, căldura aia te prinde. dar tot ţii ochii închişi. doamne, ce bine e! râzi ca un nebun, în timp ce pleoapele închise se uită spre cer.
e aşa de bine!... futu-i, cât e de... perfect!
"nu o să mai cobor niciodată", îţi zici.
depinde doar de tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu